Competențe  – un cuvânt ce apare mereu în discursul educațional actual și care definește rezultatele dorite ale procesului de învățare.

În procesele de învățare ce urmăresc dezvoltarea de competențe, cunoștințele teoretice și deprinderile practice sunt oferite copiilor împreună. Esențial este ca mediul de învățare să ofere oportunități variate (experiențe) unde acest mix între cunoștințe și abilități să fie aplicabil. Astfel, copilul va fi motivat și încrezător să își activeze resursele în contexte noi, din viața reală.

Factorii emoționali și motivaționali (atitudinile) sunt parte intergrantă în structura competenței. Și ei determină  măsura în care cineva este competent(Ferre Laevers). 

În învățarea experiențială, cuvântul competență are o importanță deosebită, căci toate demersurile aceste abordări sunt îndreptate spre obținerea de rezultate palpabile în dezvoltarea potențialului copiilor. 

Ne dorim să contribuim la capacitatea copiilor de a interacționa cu lumea înconjurătoare.  Efectele trebuie să fie vizibile în situațiile de zi cu zi dar și în contexte noi, unde copiii acționează spontan într-un mod competent. Nu doar testele oferite de școală sunt un mod de evaluarea a competenței copiilor (Feree Laevers)

Pentru dezvoltarea de competențe, calitatea experiențelor oferite copiilor este esențială. Copiii absorbiți de o activitate în care își doresc să reușească sunt copiii care își activează întreg repertoriul de competențe, sunt motivați să învețe lucrurile pe care nu le pot face încă. Astfel, ceea ce urmărește învățarea experiențială este o dezvoltare din pasiune, din motivația intrinsecă de a fi mai competent în interacțiunea cu lumea.

De vlam in de pan (flacăra în tigaie) este expresia pe care Ferre Laevers o folosește pentru a descrie scopul final al demersurilor învățării experiențiale. Ea definește ideea de pasiune și motivație intrinsecă, esențiale pentru dezvoltarea cu adevărat a competențelor de viață.