Cu mai bine de doi ani în urmă, în vara lui 2013, am fost părtașă la un moment ce mi-a dat încredere pentru totdeauna că adolescenții (copiii) de azi pot deveni adulții responsabili de mâine. Cu puțin sprijin….și deschiderea adulților spre colaborare.

Întreaga tabără American Camp Experience așa cum a fost ea concepută, cu ateliere de artă, grupuri de reflecție, muzică si drama, evenimente regizate din inimă pentru  a ne bucura indiferent de vârstă, a construit zi de zi un grup puternic, cu voci puternice. Și iată că în penultima seară, echipa de organizatori primește Pizza Petition, un document semnat de întreg grupul de copii în care se cerea pizza la ultima cină. Documentul era simplu- We want pizza, semnăturile frumos așezate una sub alta, se vroiau amenințătoare. O plăcere să vezi un grup organizându-se. Ușurința de a zice ‘vreau’ când ești împreună cu alții. Și la fel, ușurința de a zice ‘Nu e posibil’ când ești o autoritate obosită care crede că a dat deja ce e mai bun celor de care are grijă. Puteam juca acest joc ce îl vedem mereu pe micile ecrane sau puteam să facem altfel. Si am ales varianta: altfel.

Așa că ne-am adunat cu toții să discutăm această petiție. Am povestit despre grupuri de presiune și ce reușesc sau nu reușesc să facă ele. Am felicitat inițiativa dar am explicat că nu avem niciun motiv să facem vreun efort doar la presiunea numerelor. Dar că, dacă am înțelege de ce pizza e importantă pentru grup, am putea să ne gândim la soluții și la ce putem noi ca organizatori  să facem fără să considerăm asta o „cedare”. Am explicat ce înseamnă nevoile/valorile umane și cum rezonăm unii la alții când reușim să le exprimăm în momentul în care cerem ceva.  Și iată-i din nou, seara târziu, prezentând proiectul Pizza – pe foaie de flipchart frumos ilustrată, cu argumente și emoție, cerându-ne o acțiune specifică și spunând cum vor ajuta ei. Ne dorim să ne bucurăm împreună, ne dorim varietate, vrem să fim împreună și putem să ne organizăm cu banii, doar să ne ducă autobuzul la o pizzerie în oraș când ne întoarcem din excursie. Dintr-o dată eu nu mai trebuia sa vorbesc decât cu șoferul să facă un detur de 5 minute. Ce simplu părea totul acum! Ce simplu să zic Da! De fapt YES pentru că toate acestea se întâmplau în engleză. O victorie care nu a însemnat înfrângerea celuilalt! Nici eu și nici copiii nu vom uita acest moment.

Cred în dreptul de participare al copiilor, cred că nevoile lor trebuie luate în calcul în orice fel de cadru creat pentru ei, de la tabără la sala de curs. Dar în același timp, cred că un strop de sprijin și ghidare despre cum să își exprime aceste nevoi, pentru ca noi adulții să le luăm în seamă, poate fi unul din cele mai importante daruri…..