Abia am așteptat capitolul cu fracții la matematică la clasa a IV-a.  Purtam cu mine entuziasmul de anul trecut când ne-am jucat cu împărțirea timpului petrecut la școală (întregul) în fracții reprezentând pauzele, materiile și făcând propuneri (în fracții) despre cum ar fi mai frumos să îl petrecem.

Anul acesta, cum copiii au crescut și am fel de fel de discuții filosofice cu ei, am ales să reprezint persoana, adică cine este fiecare, ca pe un întreg. Am ales pentru asta o farfurie de carton alba, ca punct de plecare.

I-am rugat să traseze linii subțiri cu creionul pentru a împărți farfuria în 8 părți egale.

Apoi, având la îndemână harta nevoilor și busola sentimentelor (vezi poză, dar si link pentru cuvintele pentru sentimente și nevoi în limba română) i-am rugat să coloreze partea exterioară în culoarea sentimentelor pe care le au în  acel moment al zilei de luni la ora 9.00. Pentru a arăta cât de mult se simt într-un anumit fel, puteau colora una, doua sau până la 8 părți din totalul părților egale.

Am introdus ideea de optime, ca una din cele opt părți egale ale farfuriei devenite acum o reflecție a vieții interne (vieții nevăzute de ceilalți).  Am descris ce am colorat eu: sunt două optimi calmă, 3 optimi speriată, 3 optimi bucuroasă. Copiii au devenit curioși. Au început să întrebe: de ce ești 3 optimi bucuroasă? Dar de ce ești 3 optimi speriată? Mi-a plăcut să răspund și să dezvălui părți din gândurile și nevoile mele grupului. I-am invitat si pe ei să facă la fel și să dialogheze în optimi unul cu altul, pentru a-și satisface curiozitatea despre ce anume i-a făcut pe colegi să coloreze în felul lor.

Genul acesta de dialog, a dus lucrurile la un alt nivel pentru mine și pentru grup, căci am ajuns la partea din mijloc a farfuriei, încă albă. Le-am explicat că mijlocul farfuriei reprezintă ceea ce e important pentru noi.  Le-am spus că unele sentimente vin din faptul că avem ceea ce e important pentru noi iar altele pentru că nu avem în viața noastră ceea ce e important pentru noi.  Aceste lucruri importante se numesc nevoi și e foarte frumos când ne dăm seama de ele. I-am rugat să își aleagă din cartonașele de nevoi (se poate și din listă dar e mai clar când fiecare nevoie e pe un cartonaș), ceea ce e important pentru ei (maxim 8, minim 1). Apaoi i-am invitat să coloreze optimile rămase în mijlocul farfuriei astfel încât să înțelegem dacă o nevoie are o pondere mai mare decât altele.  Farfuriile au început să prindă culoare și viață în timp ce copiii colorau în culoarea aleasă de ei PACEA, INSPIRAȚIA, CREATIVITATEA, ACCEPTAREA DE SINE. Am apreciat mult cum alegeau foarte conștient cât de importante sunt lucrurile acestea în viața lor.

Fiecare și-a prezentat apoi farfuria completă. Unii au ales chiar să decoreze centrul (deasupra de nevoi și sentimente, eul profund) chiar dacă eu nu le dădusem această instrucțiune. Am ascultat cu atenție. Făcând un calcul simplu am realizat, în optimi, cât e importantă Joaca ,spre exemplu, o nevoie pe care ajunși la școală suntem invitați să o ignorăm grațios deși ea este acolo tot timpul vieții noastre.  Punând apoi toate farfuriile împreună pentru poză am admirat cât de diferiți suntem și cât de frumos este că suntem așa.

Eu am luat farfuriile cu mine pentru a le studia și a mă reconecta cu ce este viu în acești copii, atât de conectați la lumea lor interioară și atât de dispuși să o împărășească lumii. Eu am aflat despre mine că sunt singura din clasă care simțea teamă, teamă de un viitor incert în care de multe ori mă simt fără încredere sau fără putere. Am primit empatie de la una din fete și am realizat că eram după un weekend petrecut între adulți și că preluasem teama lor și o făcusem a mea.

A urmat o săptămână minunată alături de acești copii, conectată la lumea lor profund ancorată în prezent. La limba engleză, am reluat povestea farfuriilor, învățând comparația adjectivelor alături de comparația fracțiilor. A fost așa de ușor având farfuria colorată la dispoziție.  La final de săptămână, vineri, la ora noastră de reflecție, am scos din nou farfuriile și i-am întrebat cum se simt atunci, rugându-i să vorbim din nou în optimi. Am ajuns să facem adunări și scăderi pentru a ajunge la întreg și a pleca acasă conștienți că suntem frumoși cu toate sentimentele noastre venite din nevoi împlinite sau neîmplinite.

Din punct de vedere pedeagogic, m-a ajutat să gândesc această lecție, ideea învățării experiențiale care ne spune că orice fel de competență se deprinde în trei pași.

1. Expunere (am arătat farfuria întreagă, ideea de părți egale, ideea de nevoie, ce înseamnă o optime sau mai multe optimi, am vorbit eu despre farfuria mea)
2. Personalizare (acest pas este extrem de important și deseori uitat, însă fără el nu există învățare durabilă. Acest past înseamnă formarea unui atașament personal pentru informația transmisă, prin exersarea imaginației și integrarea informației în sistemul personal de legături)
3. Creativitate (acest pas, făcut în cazul nostru, la lecția de vineri, înseamnă aplicarea independentă într-un context nou, a competenței dezvoltate anterior. Te poți bucura că ai ajutat la crearea unei competențe atunci când îi vezi pe copii că folosesc, în modul lor, ceea ce i-ai învățat dar într-un context nou, pe care ei îl modelează)