România. Noiembrie 2015. Într-o încăpere plină de lumina unui soare de toamnă târzie, își dau întâlnire 15 familii, 3 profesori și un adolescent. Împreună, își împărtășesc speranțele și construiesc viziunea unei școli în care fiecare om contează.
O școală care să-i înconjoare pe copii cu bucurie, respect și inspirație. Un spațiu care să le permită profesorilor să-și cultive creativitatea, să învețe și să contribuie la crearea unor experiențe pozitive de învățare pentru copii, în parteneriat cu părinții acestora.
Deși știam că a deschide o școală va fi un proces anevoios, eram siguri că ne putem baza pe energia și determinarea fiecăruia dintre noi, pentru ca împreună să schimbăm ceea ce ne nemulțumește. Din fericire, ne-a ajutat diversitatea și multitudinea de experiențe aduse laolaltă în acest grup: cunoștințele în materie de educație non-formală, antreprenoriat și organizații non-profit s-au împletit cu cele de natură juridică, medicală și management al proiectelor. Valorile care ne-au unit pe toți de la bun început, în conturarea acestei viziuni, sunt bazate pe principiile dialogului în relaționarea cu copiii și dorința noastră de a le oferi acestora o educație prin experiență. În plus, comunicarea deschisă și constantă pe care am avut-o cu reprezentanți ai unor școli din Europa (Olanda, Suedia, Spania, Danemarca și Anglia )– ne-a dat încrederea că visul nostru poate deveni realitate.
Așa că, am acționat! Ne-am întâlnit în fiecare săptămână, am căutat informația, resursele și susținerea de care aveam nevoie, am așternut totul pe hârtie și, treptat-treptat, am realizat cu adevărat cât de puternici putem fi dacă muncim împreună la crearea unui viitor mai bun pentru copii.
Efortul nostru a fost răsplătit, iar Școala Babel și-a deschis porțile în septembrie 2016. Pentru anul 2017-2018, avem 3 clase și un număr de 42 de copii în școala noastră (18 copii în clasa pregătitoare, 11 în clasa I și 13 locuri în clasa a II-a și a IV-a).
În plus, obiectivul nostru este ca în următorii doi ani de zile să documentăm un model educațional și de organizare care să poată fi replicat în alte școli, din Timișoara sau din alte orașe unde există dorință de schimbare din partea părinților și a comunității. Credem că printr-o astfel de alternativă, o schimbare reală‚ „de jos în sus”, în sistemul educațional din România poate prinde contur.